Rolul şi responsabilitatea părinţilor în creşterea copiilor

Uniunea Bisericilor Creştine După Evanghelie

COMUNITATEA ZONALA  BOTOŞANI

OBIECTIV 2009:

Post şi  rugăciune pentru trezirea spirituală a familiei creştine

LUNA SEPTEMBRIE 2009

TEMA: Rolul şi responsabilitatea părinţilor în creşterea copiilor;

“Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învătătura Domnului. “(Efes. 6:4“Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea. “(Col. 3:21)

  1. 1. Ştiaţi că: (Important de ştiut:)

v      Copiii sunt da-ţi de Dumnezeu, El este Creatorul (Făcătorul) nostru; „…El ne-a făcut, ai Lui suntem…”(Ps.100:3);

„…copiii pe cari mi i-a dat Domnul…”( Isa.8:18) ; „Iata-Mă, Eu şi copiii, pe cari Mi i-a dat Dumnezeu!” (Evr.2:13).

Sunt primiţi, născuţi şi crescuţi de noi, “…deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii…”(Evrei 2:14).Sunt parte din noi, însă nu hotărâm noi cum să arate: culoarea ochilor sau a părului, ce sex să aibă, cât de sănătoşi să fie,….etc.

v    Părinţii sunt responsabili  de naşterea şi creşterea copiilor. „Şi voi, părinţilor….creşteţi-i..”(Efes.6:4) Nu

numai mama (idee greşită: tatăl aduce bani în casă, iar mama creşte copiii…), nu bunicii, nu şcoala (educatorii şi profesorii), nici măcar şcoala duminicală…. ci părinţii! Copiii au nevoie de părinţi, mai mult decât de propria lor cameră, sau de jucării, dulciuri, desene animate, calculator, babysiter…etc.

„Nu există diplome oferite de o „şcoală a părinţilor”. Nu există proces de acreditare pentru mame şi taţi… dar părinţii rămân totuşi cei mai buni învăţători pentru copiii lor!”(Ed Young,Ce să faci şi ce să nu faci pentru a avea copii deosebiţi, pag.80) .   Nici şcoala şi nici Biserica nu pot înlocui familia în educaţia copiilor.Ca şi părinţi avem o mare responsabilitate în creşterea lor. „Copiii nu le datorează părinţilor viaţa, ci creşterea” (Nicolae Iorga)

“ Eu sînt copilul. Tu ţii în mîinile tale destinul meu./Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă./Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire./Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecu-vîntare pentru lume…”.(din Child”s Appeal, Mamie Gene Co)

v    Mântuirea copiilor noştri, este (sau ar trebui să fie), pentru părinţi , cel  mai important şi prioritar lucru în

creşterea lor. Citeşte cu atenţie afirmaţiile de mai jos şi întreabă-te în modul cel mai serios : ce vrei cu adevărat?

„Înclinaţia noastră naturală (dar nu neapărat sfântă) de a face cât mai uşoară viaţa copiilor noştri, cumulată cu realizările pe care dorim ca ei să le obţină neapărat, ne indică ce anume preţuim noi, ca părinţi, cu adevărat în viaţă. Prin lucrurile pe care le dorim pentru copiii noştri ies la iveală dorinţele reale ale inimilor noastre. … Care este lucrul cel mai important pentru copiii noştrii? Să ajungă la cele mai bune universităţi? Să ajungă la douăzeci de ani fără să fi avut vreo zgârietură sau vreo decepţie (dorinţă neîmplinită)? Să fie manierat (bine crescut), politicos? Să ajungă un adult independent din punct de vedere financiar?(realizat).  Deşi aceste scopuri sunt valoroase, puneţi-vă următoarea întrebare: Este copilul care nu a fost niciodată internat în spital, care are un comportament ireproşabil în societate şi care a reuşit să primească un serviciu bine plătit – dar al cărui suflet se află în pericol în ceea ce priveşte eternitatea – acel copil pe care ni-l dorim?…. Da, este adevărat că suferim atunci când suferă copiii noştri, dar dacă nu îi ajutăm să înţeleagă că au nevoie de un Salvator, din perspectiva eternităţii pericolul este mult mai mare. … Împărăţia lui Dumnezeu este mult mai semnificativă decât comfortul personal al copiilor noştri. Oricât îi ador pe copiii mei,oricât de nebuneşte îi iubesc, îi trădez atunci când consider fericirea şi comfortul lor mai importante decât scopul general al lui Dumnezeu pentru vieţile lor. … Desigur, vreau ca fii şi fiicele mele să fie în siguranţă, să fie bine hrăniţi şi să-şi atingă potenţialul din punct de vedere al educaţiei şi al tuturor celorlalte aspect. Dar mai important este ca ei să devină beneficiarii mântuirii lui Dumnezeu şi slujitorii Salvatorului lor. (Gary Thomas,Chemarea sacră de a fi părinte,pag.30,31,32.)

Cred că ştim aceste lucruri, însă ne face bine să ni le aducem aminte. Uneori totuşi prin modul nostru de trăire, modul în care actionăm şi ne ivestim timpul, energia şi banii, dovedeşte că nu acţionam ca şi cum am şti aceste adevăruri biblice!!

  1. 2. Pentru ca să creştem copiii pentru cer ar trebui să: fim un exemplu , să lucrăm cu Dumnezeu şi să

facem ceea ce Domnul ne  cere :”învaţaţii” . Cum să cresc copiii pentru cer?  Depinde de noi, părinţii mântuirea şi viitorul lor?  Întrebările pot continua…. dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune ce trebuie să facem noi ca şi părinţi pentru creşterea copiilor…. şi dacă ai făcut tot aşa cum EL spune, atunci  aşteaptă să se împlinească ceea ce EL promite. Am facut noi ce cere Dumnezeu ?  … şi … Dumnezeu nu a făcut ce a promis ??!!   Cred totuşi că în cele mai multe cazuri noi suntem cei care nu am făcut ce Dumnezeu a spus şi nu invers. Trebuie să fim un:

v    Exemplu  personal este deosebit de  important  în creşterea copiilor. “Cel neprihanit umblă în neprihanirea

lui; ferice de copiii lui dupa el!”(Prov.20:7) . A fi neprihănit trebuie să fie preocuparea noastră a părinţilor, dacă vrem fericirea copiilor noştrii. “O! de ar rămânea ei cu aceeaş inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!” (Deut.5:29) “ Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe cari ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.“ (Deut.12:28) . Să împlinim Cuvântul , să facem voia Domnului trebuie să fie preocuparea noastră, dacă vrem fericirea copiilor noştri. Alte texte acelaşi adevăr:  “ce sunt , nu ce spun” : “Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru ceice se tem de El,şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,” (Ps.103:17)vezi şi Prov.13:22;Ps. 37:25.

Important  e  ce faci , cum trăieşti, cum eşti , apoi  ce spui. Copiii au mai multa nevoie de un model de urmat decat de critici. Orice tată ar trebui să-şi dea seama că, într-o zi, fiul său îi va urma exemplul, nu sfaturile ( acest lucru e valabil şi pentru mame şi pentru fiice). Am observat că, de obicei, copiii buni au părinţi buni. Un exemplu negativ: 2Împăraţi 17:41 “….şi copiii lor şi copiii copiilor lor fac până în ziua de azi ce au făcut părinţii lor.”

v    Am nevoie de Dumnezeu să mă înveţe cum, să mă ajute, să lucreze (să intervină) EL  ca parte activă, făcând ceea ce eu nu pot, însă Dumnezeu , Cel Atotputernic poate. Ca şi părinţi trebuie să ne vedem limitele şi nevoia, dependenţa noastră de Dumnezeu. Rugăciunea noastră ar trebui să fie  ca si cea a lui Manoah din Judecători 13:8 “Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune:”Doamne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!” Uneori noi avem impresia că ştim şi că suntem capabili să ne creştem copiii. Atunci când realizăm că nu înţelepciunea, nu metodele noastre educaţionale, etc. sunt cele mai importante , ci Dumnezeu este cel care binecuvintează, împlineşte şi transformă.  Dacă noi ca părinţi lucrăm din exterior  către interior (îi învăţăm, îi pedepsim,etc), Dumnezeu lucrează din interior către exterior. “Taţii şi mamele zidesc în vieţile copiilor adevărurile, principiile, aplicaţiile practice şi standardele revelate în Scriptură şi fac acest lucru cu grijă, cu iubire şi cu sensibilitate. Duhul Sfânt se alătură acestei construcţii luând materialele pe care părinţii le-au aşezat în mintea lor şi le cimentează în viaţa copiilor. Dumnezeu Tatăl deţine proiectul major al fiecărui individ şi El direcţionează, lucrează…. . astfel părinţii sunt “colaboratori” cu Dumnezeu.” (Ed Young,Ce să faci şi ce să nu faci pentru a avea copii deosebiţi, pag.183)

….. “Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” (Num.6:27)

v    “Învaţă pe copil calea pe care trebuie s’o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate dela ea.” (Prov.22:6)

“Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învătătura Domnului. “(Efes. 6:4) “învăţaţi pe copiii voştri în ele, şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.” (Deut.11:19)  Alte texte acelaşi adevăr: Psalmul 78:3-7; Osea 4:6; Ioel 1:3; 1Tesaloniceni 2:7,11;  2Ioan 1:4;  3Ioan 1:4.

Ce presupune  învăţarea  copiilor noştrii ? Timp, muncă, înţelepciune, dragoste,exemplu  practic, etc. …. nu mânie, duritate, abuz (verbal, psihic, fizic), nu doar teorie, etc. Părinţii trebuie să fie prezenţi, disponibili, atenţi ( cu iubire, sensibilitate , grijă). Cred că de multe ori există o discordanţă (un contrast)  între ce spunem şi ce facem, între ce afirmăm şi ce recepţează copiii noştrii (de exemplu: afirmăm  că îi iubim, dar mulţi copii nu percep aceasta). Am cunoscut  părinţi care mi-au spus “dacă eu nu i-am mai învăţat şi nu le-am mai spus…..   “ şi totuşi sunt  azi în lume. Am vorbit cu copiii lor şi ei au spus: “tata a fost dur cu noi, nu ne-a înţeles,  poate că ne-a iubit dar nu a ştiut cum să ne-o arate….”   Copiii ar trebui  să dorească să fie ca şi părinţii lor. Tu ca şi părinte doreşti ca şi copiii tăi să-ţi semene, să fie ca tine? “Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea. “(Col. 3:21) Ne putem face vinovaţi nu doar că nu îi invăţăm (sunt părinţi care nu se ocupă să îi  înveţe Calea Domnului), dar şi dacă îi învăţăm într-un mod greşit având ca rezultat respingerea nu apropierea şi iubirea de Domnul. Sunt perioade lăsate de Domnul în copilăria copiilor noştrii (perioada dependenţei, perioada întrebărilor, perioada imitaţiei, perioada descoperirilor, pubertăţii, adolescenţei, deciziilor… etc.) şi e deosebit de important să faci un lucru la timpul potrivit într-un mod corect. Pierdem ocaziile favorabile, trecem pe lângă fără să vedem nevoile, suntem ocupaţi de lucruri mici în defavoarea celor importante şi realizam târziu sau niciodată că nu Dumnezeu e cauza ci noi părinţii că nu am facut tot ce trebuia , că nu am făcut cum trebuia pentru creşterea copiilor pe care ni i-a dat Dumnezeu.

v    Mulţumire:

Mulţumeşte Domnului pentru copiii tăi, sunt o binecuvântare şi pentru că El te învaţă cu privire la creşterea lor.

v    Mărturisire şi rugăciune pentru:

Greşelile făcute, lipsa de  preocupare, pentru tot ce  Duhul Domnului mi-a descoperit că nu e bine ne smerim şi ne pocăim azi şi ne rugăm pentru noi să fim părinţi înţelepti ,să fim exemple, să ne ajute în a îi învăţa şi creşte bine. Ne rugăm pentru mântuirea copiilor noştrii , pentru începerea şcolii, pentru învăţători .

Sfatul zonal Botoşani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s